Premierul nu uită și nu iartă: menține acciza de 7 eurocenţi la carburant, susținut și de FMI și CE

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, citat de Mediafax, insistând că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de Fondul Monetar Internațional (FMI) şi Comisia Europeană (CE).

Întrebat, marţi, de jurnalişti dacă se va renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi, premierul a răspuns că acest lucru nu este posibil.

”Păi nu se poate. Asta i-au spus şi cei de la FMI preşedintelui, că nu se poate renunţa pentru că, atunci, nu se mai închide bugetul (…) Şi Comisia Europeană, şi Fondul Monetar au spus foarte clar că nu se poate redeschide bugetul – şi, de altfel, nici nu intenţionăm să redeschidem bugetul”, a spus Ponta.

El a adăugat că este dreptul preşedintelui să decidă dacă, în aceste condiţii, nu va semna din nou memorandumul cu FMI.

Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internaţional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultimul memorandum, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litru de carburanţi, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.

După ce preşedintele a refuzat să semneze şi proiectul de buget pe 2014, Guvernul a amânat introducerea accizei cu trei luni, până la finele lunii martie.

Joi, preşedintele Traian Băsescu a spus, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri.

O misiune a Fondului Monetar Internţional a sosit la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai Comisiei Europene şi Banca Mondială, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.