Guvernul nu scade CAS-ul nici în prima jumătate a lui 2014

tva si cota unica

În urma finalizării negocierilor cu FMI, premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, într-o conferință de presă, că nivelul nivelul contribuțiilor sociale plătite de angajatori nu va scădea, cel puțin până la data de 1 iulie 2014.

Conform declarațiilor Premierului, Memorandumul încheiat cu Fondul Monetar Internațional (FMI) prevede angajamentul de reducere a CAS cu 5 puncte procentuale abia începând cu a doua jumătate a anului viitor, și asta doar dacă vor fi identificate resurse pentru a nu fi afectat bugetul de stat.

Astfel, reducerea contribuțiilor sociale nu este sigură nici după 1 iulie 2014, FMI condiționând ușurarea poverii fiscale a angajatorilor cu “obligația guvernului de a identifica(…) resursele necesare pentru un impact bugetar neutru”.

Altfel spus, foarte probabil că reducerea CAS-ului va fi însoțită, dacă va avea, totuși, loc, de introducerea de noi taxe și impozite și/sau creșterea nivelului celor existente, ceea ce înseamnă că, pe total, nu se poate vorbi de o reducere a fiscalității care să se constituie într-un stimul pentru mediul de afaceri românesc.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.