Conturile bancare, poprite de Fisc doar cu somație de 30 de zile

fisc

Fiscul va fi obligat să trimită o somație înainte de blocarea conturilor bancare ale contribuabililor și să lase să treacă cel puțin 30 de zile de la înștiințare, înainte de a trece la executarea datornicilor, se arată într-un act normativ care a modificat Codul de procedură fiscală.

Astfel, ”pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, prin excepţie de la art. 145 alin. (1), poprirea nu poate fi înfiinţată înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile de la data comunicării somaţiei”, se precizează în articolul 149, alineatul 11 din OUG 8/2014.

OUG nr. 8/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 151 din 28 februarie şi a modificat prevederile referitoare la poprire din Codul de procedură fiscală.

Noua măsură a fost luată pentru a veni în întâmpinarea mediului de afaceri cu privire la efectele negative ale înfiinţării popririi înainte de comunicarea somaţiei, se precizează în preambulul OUG.

Vechile reglementări prevedeau că organele fiscale puteau pune poprire pe conturile firmelor şi trimiteau simultan şi somaţia către contribuabil şi înştiinţarea către băncile unde acesta avea deschise conturile.

Doar că legea, respectiv Codul de procedură fiscală, nu prevedea un termen pentru comunicarea adresei de înființare a popririi către debitor, ci doar făcea referire generică la comunicarea actului administrativ fiscal, ceea ce dădea naștere la abuzuri din partea Fiscului, care trecea la executarea conturilor fără să atenționeze debitorii.

Abuzurile au fost recunoscute chiar de către autorități, mai ales că urmările pentru debitori puteau fi extrem de neplăcute, în condițiile în care Fiscul avea dreptul să instituie poprire asupra tuturor conturilor datornicului, pentru o datorie mult mai mică decât activul conturilor poprite sau inexitentă, situație care îl silea pe contribuabil să pornească o luptă cu morile de vânt pentru deblocare banilor popriți degeaba.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.