AOAR solicită naționalizarea ramurilor industriale strategice

ruine

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) susține, în numele intereselor de natură economică și socială ale țării noastre, naționalizarea temporară a unor companii importante din domenii strategice și cere Guvernului să ia măsuri în acest sens, se arată într-un comunicat dat publicității de AOAR.

”AOAR cere Ministerului Economiei să-şi intensifice analiza situaţiei în care se află industria din România şi să continue adoptarea de măsuri conforme cu interesele economice şi sociale, inclusiv adoptând decizii de naţionalizare temporară a unor companii importante (oţel, medicamente, ciment, utilităţi), chiar prin achiziţionarea temporară a unor pachete minoritare de acţiuni, care să asigure dreptul de a decide strategia acestor companii, în conformitate cu intersele actuale ale economiei”, se afirmă în comunicatul AOAR.

Asociația își argumentează poziția inclusiv prin darea ca exemplu a modului în care acţionează în acest sens cele mai multe ţări membre ale Uniunii Europene (UE), precum Polonia, Slovenia, Franţa şi Germania.

În cazul în care Statul nu va prelua controlul principalelor companii din industriile vizate de comunicatul Asociației, AOAR spune că România va importa mai multe medicamente, oţel beton şi ciment, în loc să exporte aceste produse.

”De mai mult de 9 ani atragem atenţia, fără mare success, asupra situaţiei inacceptabile de la Institutul Cantacuzino (…) AOAR reaminteşte cazul încetării producţiei de medicamente la Braşov şi situaţia mai mult decât îngrijorătoare din industria siderurgică, urmare a falimentării de către compania Mechel a 5 producători de produse din oţel şi îşi exprimă preocuparea vizând consecinţele economice urmare a vânzării capacităţilor producătoare de ciment, eventual unor companii din afara UE, existând în acest caz posibilitatea opririi unei părţi importante a producţiei de ciment în România, realocarea utilajelor”, arată AOAR.

În plus, ”AOAR reaminteşte Guvernului aportul determinant al sectorului industrial la asigurarea sustenabilă a creşterii economice în ultimii 4 ani, importanţa numărului şi calificării angajaţilor din sectorul industrial, a valorii adăugate a muncii acestora şi preocuparea reală manifestată la nivelul UE, de creştere a ponderii industriei în PIB de la 15% la 20% în anul 2020”.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.