Mediul de afaceri: trecerea la euro, obiectiv politicianist și incert

cristian parvan

Guvernul trebuie să stabilească un plan concret de acțiune pentru viitorul României, în care să fie precizate căile sigure de dezvoltare pentru economia românească și modalitatea în care acestea pot fi atinse, a declarat pentru Capitalul-Românesc.ro Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Adoptarea monedei unice europene va reprezenta, fără îndoială, un șoc pentru economia românească, dar se speră că, așa cum mediul de afaceri autohton a rezistat în urma liberalizării contului de capital, să o facă și după trecerea la euro.

În ciuda riscurilor majore pe care trecerea economiei românești la euro la aduce, pasul s-ar putea dovedi benefic pentru mediul de afaceri, dacă va fi însoțit de scăderea dobânzilor bancare la nivelul celor din uniunea monetară, susține secretarul general al AOAR.

Pentru asta este însă nevoie de un plan comun de acțiune al Guvernului și al Băncii Naționale, care să stabilească obiective precise și modalitatea de atingere a acestora.

Mai ales că alte țări din regiune, precum Polonia, Cehia, Ungaria sau Bulgaria au anunțat deja că trecerea la moneda unică nu mai reprezintă o prioritate imediată pentru ele, în condițiile incertitudinilor legate de zona euro.

Noi vrem, dar s-ar putea să nu mai vrea ei

Guvernul își poate propune anul 2019 ca țintă pentru integrarea în uniunea monetară, dar abia din 2017 se poate vorbi în cunoștință de cauză despre atingerea acestei ținte.

Indicatorii tehnici precum rata inflaţiei, rata dobânzii la obligaţiuni, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar şi nivelul datoriei publice trebuie menținuți pe o perioadă de cel puțin doi ani în parametrii stabiliți de normele europene, înainte de a se putea vorbi de trecerea României la euro.

În plus, incertitudinea care domnește în prezent, atât în ceea ce privește viitorul zonei euro, cât și al Uniunii Europene în sine, face să nu fie foarte clar ceea ce se dorește și se va dori și în viitor legat de România, din partea structurilor europene, spune Cristian Pârvan.

De exemplu, uniunea bancară este un concept inutil pentru țara noastră, care nu își găsește aplicabilitatea practică, în condițiile în care oricum sistemul bancar și financiar românesc este controlat de băncile străine, susține reprezentantul mediului de afaceri.

Cerințele și pretențiile factorilor de decizie europeni în ceea ce privește măsurile pe care trebuie să le adopte România urmează în prezent o geometrie extrem de variabilă, așa că aderarea la euro s-ar putea să nu aibă loc, nici măcar în condițiile în care criteriile tehnice vor fi respectate de țara noastră, adaugă secretarul general al AOAR.

Cererea internă, singurul motor sigur de dezvoltare

Nu procentele în sine cu care a crescut produsul intern brut (PIB) sunt importante, mai degrabă ”ce fel de creștere economică” a avut România. Astfel, avansul PIB de 3,5%, înregistrat în 2013, comparativ cu 2012, se datorează cu precădere anului agricol de excepție.

Este, ca atare, o creștere economică de natură conjuncturală, cu atât mai mult cu cât succesul politicilor agricole ale României este în strânsă legătură cu elementele naturii.

Dacă 2014 va fi un an secetos, avansul PIB de anul trecut va fi anulat, în lipsa unei economii echilibrate, care să se dezvolte prin intermediul tuturor sectoarelor de producție.

În consecință, România are nevoie de un plan de țară, care să stabilească ce căi are de urmat pe termen lung, pentru a-și asigura o dezvoltare constantă și de durată.

În condițiile în care nici exporturile în zona euro nu se dovedesc a fi o opțiune sigură, având în vedere că tot mai multe țări europene încep să urmeze exemplul Franței și își repatriaza liniile de producție, cerera internă rămâne singurul factor de dezvoltare pe care se poate pune bază pe termen lung.

Pentru aceasta, însă, este nevoie de locuri de muncă bine plătite și de un capital uman autohton valoros, pentru a asigura cererea în măsură să asigure un consum de calitate, care să susțină economia românească, spune Cristian Pârvan.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.