Integrarea economică în absolut

integrarea in absolut

Tot mai multe voci internaționale, din cele mai avizate, avertizează că economia europeană are în față spectrul unei lungi perioade de stagnare.

Carmen M. Reinhart și Kenneth S. Rogoff, doi economiști americani, arată într-un document al Fondului Monetar Internațional (FMI), făcând referire directă la criza datoriilor suverane cu care se confruntă în prezent statele din Uniunea Europeană (UE), că a fost nevoie și de 20 de ani pentru economie să reintre pe o tendință ascendentă, în perioadele în care țările dezvoltate au avut datorii guvernamentale foarte mari.

Mai mult decât atât. Alte opinii avizate, ale unor economiști americani și vest-europeni, susțin că economia europeană este foarte aproape de a se confrunta cu un lung proces de stagnare, similar deflației cu care s-a confruntat Japonia în anii ’90. Adică cel puțin 10 ani în care avansul produsului intern brut (PIB) nu va cunoaște un reviriment demn de luat în seamă.

Se susține astfel că, pentru a se da un impuls economiei europene, aflată în prezent într-o periculoasă stare de amorțeală, cauzată de lipsa creditelor și a resurselor financiare menite să aducă dezvoltarea, măsurile de politică monetară ar trebui completate cu cele fiscale și de curs.

Este însă foarte puțin probabil că aceste măsuri complementare vor fi adoptate, din moment ce ele contravin chiar crezurilor exprimate deschis de către reprezentanții de la cel mai înalt nivel ai Comisiei Europene.

Ca și cum toate acestea nu erau de ajuns, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) arată, într-un raport publicat de curând, că perspectivele de creştere economică ale României sunt limitate de situaţia dificilă din zona euro, precum și de continuarea procesului de dezintermediere transfrontalieră de către băncile străine.

Or, România, din postura de țară în curs de dezvoltare, cu o economie emergentă, trebuie să se dezvolte cu un ritm mult mai rapid decât economiile vestice, pentru a putea recupera decalajul care ne separă în momentul de față.

În niciun caz nu își mai poate permite să aștepte, nici 5, cu atât mai puțin 10 sau 20 de ani, ca economia europeană să intre din nou pe un trend ascendent, care să tragă în sus și economia națională.

Iar impunerea unui deficit bugetar foarte redus, prevăzut, de asemenea, de normele Comisiei Europene, va împiedica România să mai poată avea o creştere economică susţinută în viitor, mai ales în condiţiile în care fondurile europene întârzie să se dovedească a fi un factor viabil de progres economic.

În prezent guvernanţii se ocupă exclusiv de convergenţa nominală, ce constă în coordonarea indicatorilor macroeconomici şi trecerea la moneda unică europeană, lăsând convergența reală și creșterea nivelui de trai în seama generațiilor viitoare.

Însă este de departe prea puțin că să fie suficient, pentru că, dacă se păstrează actualul ritm de dezvoltare al economiei românești, precum și previziunile oficiale, ce estimează avansuri anuale de 2-3% pentru PIB în anii următori, nivelul de trai din România (PIB/cap de locuitor) va fi comparabil cu media europeană undeva în orizontul de timp al anilor 2150.

Deși economia românească abia răsuflă, mediul de afaceri este unul complet neprielnic pentru investitori, creditarea ca și inexitentă și însăși zona euro nu se simte prea bine, preocupările autorităților române legate de aderarea la moneda unică, într-un viitor care se prezintă de-a dreptul incert, precum și de integrarea totală a economiei naționale în cea europeană, dovedesc o desprindere de realitate ce nu poate decât să ridice semne de întrebare.

Chiar la începutul acestui an, președintele Traian Băsescu a declarat, cităm, ”participarea de la bun început la Uniunea Bancară este obiect de consens politic intern şi se va operaţionaliza pe termen scurt”, ținând să precizeze că opţiunea României de a se asocia tuturor instrumentelor dezvoltate pentru consolidarea Uniunii Economice şi Monetare este ”una naturală, având în vedere că băncile din zona euro deţin trei sferturi din activele totale ale sistemului bancar românesc şi două treimi din capitalul său”.

În prezent, economia românească este integrată în cea europeană în proporție de 70-80%, dar Băsescu a declarat, cu aceaașă ocazie, că, la nivelul întregii clase politice din România, se dorește ”aprofundare integrării europene”.

Părerile sale sunt susținute, fără rezerve, atât de către factorii de decizie din Banca Națională a României, de Premier, precum și de reprezentanții la vârf ai tuturor partidelor care formează clasa politică românească.

Cu toate că este din ce în ce mai evident că integrarea economiei românești în cea europeană a adus primeia cu precădere deservicii, factorii de decizie politică, financiară și economică de la București continuă să susțină necondiționat această cale, fără să aducă în sprijinul ei nicun argument economic, real, concret și viabil.

Nici măcar nu se ridică întrebări cu privire la oportunitatea continuării procesului de integrare economică, monetară și, mai nou, bancară.

Cu atât mai puțin se oferă răspunsuri la aceste întrebări.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.