Crizele financiare, consecință a discrepanței dintre profituri și salarii

productivitatea vs salariul mediu

Discrepanța din ce în ce mai mare dintre productivitatea muncii și venitul mediu este o problemă definitorie a timpurilor noastre, se arată într-un studiu publicat de Atif Mian și Amir Sufi, doi profesori de economie americani.

În afară de problema inechității sociale, care poate fi dezbătută sub diferite aspecte, dar rămâne foarte importantă, adâncirea prăpastiei dintre productivitate și venitul mediu are serioase implicații pentru stabilitatea macroeconomică și crizele financiare cu care se confruntă omenirea, susțin cei doi autori.

Astfel, productivitatea orară a unui muncitor american, adică rezultatul unei ore de muncă, s-a mărit de patru ori din 1947 și până în prezent, ceea ce reprezintă o realizare spectaculosă pentru o economie avansată, afirmă Atif Mian și Amir Sufi.

Dar, la o analiză mai atentă a datelor, se poate observa că, dacă între 1947 și 1980 câștigurile de pe urma îmbunătățirii productivității muncii au fost distribuite în mod egal între clasele sociale și venitul mediu real al unei familii americane s-a dublat în această perioadă, păstrând același avans ca și productivitatea, după 1980 a apărut o discrepanță din ce în ce mai mare între cele două.

Astfel, în timp ce productivitatea muncii s-a mai dublat o dată din 1980 și până în prezent, doar o mică parte din câștiguri au ajuns la familiile aflate sub venitul mediu, care nu a mai păstrat aceaași rată de creștere.

În prezent, discrepanța dintre nivelul productivității muncii și venitul mediu real este cea mai mare din istoria Statelor Unite, arată autorii studiului.

Ca o consecință directă, datele prezentate de cei doi autori sugerează că deținătorii de capital primesc o cotă din ce în ce mai mare din avansul economic, începând cu 1980, iar profiturile au crescut în dauna salariilor.

În plus, angajații plătiți cu salarii peste medie se bucură de o cotă a participării la profit mai mare decât cei remunerați cu salariile cele mai mici.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.