România a aderat la marota euro

euro-ascensiune-shutterstock

Deși este din ce în ce mai evident că integrarea economiei românești în cea europeană a adus primeia cu precădere deservicii, iar convergența reală nu este așa de ușor de atins precum cea nominală, pentru că realitatea nu poate fi ajustată din pix, factorii de decizie politică și financiară din România continuă să prezinte aderarea la euro ca pe o prioritate exclusivă.

Astfel, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat miercuri că perioada recomandată, din punctul său de vedere, pentru ca România să adopte moneda europeană, este intervalul de timp 2021-2023.

La rândul său, premierul României, Victor Ponta, a declarat de curând că perioada 2018-2020 este o țintă realistă pentru intrarea României în zona euro.

Deși economia românească abia răsuflă, mediul de afaceri este unul complet neprielnic pentru investitori, creditarea ca și inexitentă și însăși zona euro nu se simte prea bine, preocupările autorităților române legate de aderarea la moneda unică, într-un viitor care se prezintă de-a dreptul incert, dovedesc o desprindere de realitate ce nu poate decât să ridice semne de întrebare.

Asta în condițiile în care economii europene mult mai solide decât cea românească au fost serios zdruncinate de trecerea la euro, iar Irlanda, Portugalia, și, mai recent, Grecia, Cipru și Slovenia s-au confruntat și se mai confruntă cu adevărate probleme sociale, pe fondul scăderii drastice a nivelului de trai ce a urmat aderării la uniunea monetară.

Iar exemplele experiențelor nefericite prin care au trebuit să treacă economiile acestor țări îi fac pe mulți dintre economiști să anticipeze că aderarea României la euro nu ar însemna altceva decât baterea ultimului cui în coșciugul economiei autohtone.

Se dovedește, iată, că inclusiv în ceea ce privește trecerea la euro, factorii de decizie de la București nu pot adopta o poziție care să denote personalitate și care să favorizeze în primul rând economia națională.

Bulgaria, de exemplu, a anunțat că adoptarea monedei unice nu mai reprezintă o prioritate pentru țara de la sud de Dunăre. Polonia, la rândul ei, deși a avut una din cele mai lăudate evoluții economice din ultima vreme, fiind una din puținele economii despre care se spune că nu au fost afectate de criză, a renunţat, de asemenea, la asumarea unei ţinte indicative privind aderarea la zona euro, invocând ca motive incertitudini legate de orizontul de timp necesar pentru respectarea precondiţiilor, dar şi ”situaţia din zona euro”.

Doar în România autoritățile parcă se încăpățânează să implementeze până la capăt modelul sud-american.

Modelul sud-american: Planul Convertibilității

”Planul Convertibilității” a fost instrumentul folosit pentru a aplica în Argentina modelul neo-liberal.

Planul a plecat de la o realitate prezentă doar pe hârtie, așa cum sunt și multe din realitățile autorităților de la București: s-a spus că un peso avea valorea unui dolar și s-a trecut la liberalizarea importurilor.

Aceste măsuri astfel adoptate au stopat, într-adevăr, inflația, dar au lăsat economia argentiniană fără apărare, în fața importurilor venite cu precădere din Statele Unite ale Americii.

Până la adoptarea Planului Convertibilității, Argentina a produs 95% din ceea ce consuma. Exporta mașini-unelte, trenuri, aparate electrice și electro-casnice. După trecerea la dolarul american, Argentina a trecut la importuri masive, ajungând să aducă din afară textile, carne, lactate, fructe și paste.

Țara a fost ”dolarizată” – se putea plăti totul în dolari sau pesos. Dar, cu rata inflației zero, companiile de credit și băncile împrumutau la rate cămătărești de 50% pe an, în timp ce în SUA și Europa rata era de aproximativ 7%.

Euforia parității peso/dolar a adus comercianții și micile afaceri în imposibilitatea de a rezista competiției, consecința fiind una singură: falimentul.

Sute de fabrici și ateliere au dispărut: din industria textilă, din metalurgie, din industria componentelor de automobile, a bunurilor de larg consum și din multe alte domenii.

În România, liberalizarea importurilor a făcut ca multe din cele prezentate mai sus să se întâmple deja. Dar iată că factorii de decizie nu vor să renunțe în niciun chip la ”euroizarea” țării.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.